interviu cu Dumnezeu-Octavian Paler

Ai vrea să-mi iei un interviu, deci… zise Dumnezeu.
- Dacă ai timp… i-am raspuns. Dumnezeu a zâmbit.
- Timpul meu este eternitatea… Ce întrebări ai vrea să-mi pui?
- Ce te surprinde cel mai mult la oameni?
Dumnezeu mi-a răspuns:
- Faptul că se plictisesc de copilărie, se grăbesc să crească…., iar apoi tânjesc iar să fie copii; că îşi pierd sănătatea pentru a face bani……iar apoi îşi pierd banii pentru a-şi recăpăta sănătatea.Faptul că se gândesc cu timp la viitor şi uită prezentul, iar astfel nu trăiesc nici prezentul nici viitorul;că trăiesc ca şi cum nu ar muri niciodată şi mor ca şi cum nu ar fi trăit.
Dumnezeu mi-a luat mâna şi am stat tăcuţi un timp.
Apoi am întrebat:
- Ca părinte, care ar fi câteva dintre lecţiile de viaţă pe care ai dori să le înveţe copiii tăi?
- Să înveţe că durează doar câteva secunde să deschidă răni profunde în inima celor pe care îi iubesc…..şi că durează mai mulţi ani pentru ca acestea să se vindece; să înveţe că un om bogat nu este acela care are cel mai mult, ci acela care are nevoie de cel mai puţin; să înveţe că există oameni care îi iubesc, dar pur şi simplu încă nu ştiu să-şi exprime sentimentele; să înveţe că doi oameni se pot uita la acelaşi lucru şi ca pot să-l vadă în mod diferit; să înveţe că nu este suficient să-i ierte pe ceilalţi şi că, de asemenea, trebuie să se ierte pe ei înşişi.
- Mulţumesc pentru timpul acordat….am zis umil. Ar mai fi ceva ce ai dori ca oamenii să ştie?
Dumnezeu m-a privit zâmbind şi a spus:
- Doar faptul că sunt aici, întotdeauna .

savatie bastovoi

?

„Du-te acasă şi întreabă-te cînd ai avut nevoie pentru prima oară ca Dumnezeu să nu existe”

Devenim cu adevarat crestini cand ne asumam responsabilitatea. In intalnirea cu sinele nostru profound ajungem sa ne cunoastem numai in clipa in care ne asumam riscul de a ne vedea asa cum suntem, lipsiti de orice fard mincinos. “Fiecare are profunzimi pe care ii este frica sa le exploreze; in fiecare exista un dezacord interior care il ingrozeste. Sa ramai cu tine insuti e unul dintre cele mai infioratoare lucruri ce i se pot intampla unui om, daca face aceasta nu din pornire proprie, ci din necesitate. (…) Iar cand incercam sa privim mai profound suntem cuprinsi pur si simplu de groaza. Nu din cauza a ceea ce vedem, ci pentru ca exploram un domeniu absolut necunoscut noua: cine oare poate spune cati monstri se pot ridica din aceste profunzimi? Cata rautate, cata furie, cata minciuna, cat neadevar, cata frica? Cata aviditate- si sufleteasca, si duhovniceasca, si trupeasca? Cata ura, cata impasibilitate, cata cruzime voi vedea daca voi privi inlauntrul meu? Ne este, cu siguranta, mult prea oribil. Insa daca nu facem asta, daca refuzam aceasta groaznica, inspaimantatoare intalnire, nu vom putea gasi nicicand suficienta barbatie pentru a-L intalni nici pe Dumnezeu, nici pe aproapele”.

( nu-mi amintesc cine a scris aceste ganduri .. le-am gasit printre scrieri astazi.. .. ..sunt de pret ! )

in lucruri simple se intampla frumos :)

Franţa mea draga !

uite-asa ninge la fereastra mea :)